Radu Câmpeanu a suferit un infarct şi este internat la Spitalul Fundeni
Preşedintele fondator al Partidului Naţional Liberal, Radu Câmpeanu, a suferit un infarct, el fiind internat la Institutul de Boli Cardiovasculare “C. C. Iliescu” (Spitalul Fundeni).
În vârstă de 89 de ani, Câmpeanu a ajuns la spital în cursul zilei de joi şi a fost dus imediat în sala de operaţii, potrivit Newsin.
“A fost dus imediat în sala de cateterism unde i s-a dezobstruat vasul incriminat şi i s-a pus un stent. În prezent, este în stare foarte bună în salon şi probabil va fi externat săptămâna viitoare”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, conf. dr. Şerban Bubenek.
Stentul care i-a fost montat lui Câmpeanu este, practic, un tub pus într-o arteră coronariană îngustată, cu scopul de a o lărgi şi a o ţine astfel capabilă să alimenteze inima.
Radu Câmpeanu a revenit in 1990 în ţară unde participă la reîntemeierea PNL al cărui preşedinte va fi între 1990 şi 1995, fiind ales senator în legislatura 1990-1992 în municipiul Bucureşti. A candidat şi la funcţia de preşedinte al României la alegerile din 1990 unde a obţinut 10,64 % din voturi şi s-a plasat pe locul 2.