Titlul proiect: “HE-RO-IS strategic cooperation in hematology”
 
Acronim: HERO
 
Beneficiar: Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca
 
Contract de Finantare: F SEE Nr. 19-COOP-0031
 
Partener: Institutul Clinic Fundeni
 
Responsabil de implementare pentru partener: Prof. Dr. Alina Daniela Tanase
 
Obiectivul(ele) proiectului și contribuția acestuia la obiectivele programului/subprogramului:
 
Obiectivul 1: Dezvoltarea unui curriculum comun în hematologie, în perioada de implementare a proiectului (15 luni), prin crearea unui curs care să conțină cinci (5) module didactice pentru ciclul doctoral de studiu, finalizat cu o diplomă recunoscută de toate instituțiile și țările participante.
 
Obiectivul 2: Crearea unei platforme electronice la nivel transnațional, cu instrumente pentru predarea, învățarea și evaluarea studenților, cu beneficii directe asupra managementului pacienților cu hemofilie, în perioada de implementare a proiectului.
 
Obiectivul 3: 7 activități de mobilitate transnațională pe termen scurt în perioada de implementare a proiectului (5 luni), respectiv Organizarea a 2 mobilităţi de învăţare de scurtă durată a studenţilor și 2 mobilități de scurtă durată de instruire a cadrelor didactice, cu 90 de participanți și 3 evenimente multiplicatoare cu 150 de participanți.
 
Obiectivul 4: Trimiterea spre publicare a 5 articole stiințifice realizate în comun în perioada de implementare a proiectului (10 luni), în domeniul hematologiei, implicând cel puțin 25 de studenți ca autori.
 
Curicula RO-IS pentru hemofilie

  • Acquired hemophilia
  • Clinical cases
  • Genetics of hemophilia
  • Hemophilia curricula
  • Hemophilia management in adolescents
  • Hemophilia management in the aging patient
  • Joint physical examination
  • Pharmacokinetics of hemophilia drugs
  • Physiotherapy of the hemophilia joints
  • Prophylaxis

 
Pentru înscrieri click aici.