VIZIUNE

 

 

Institutul urmăreşte îmbunătăţirea calităţii actului medical şi diversificarea serviciilor oferite populaţiei, cu respectarea drepturilor pacienţilor şi drepturilor cetăţeneşti.

Vom trata orice pacient ca fiind cel mai important si ne vom canaliza energia pentru a preveni, a diagnostica, a trata si a oferi îngrijiri medicale la standarde internaţionale, îmbunătăţind calitatea vieţii pacienţilor noştri.

 

MISIUNE

 

 

Misiunea noastră este prestarea unui act medical de calitate, într-un mediu sigur și confortabil, astfel încat pacienții să beneficieze de cele mai bune îngrijiri.

Misiunea Institutului este de a identifica şi a soluţiona nevoile pacienţilor prin furnizarea unor servicii medicale de calitate, bazate pe competenţă, transparenţă, echitate, eficienţă şi eficacitate.

 

Scurta descriere

 

Institutul Clinic Fundeni a fost fondat in anul 1959 si, ca forma de organizare juridica, este o unitate sanitara publica cu paturi, cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Sanatatii.

 

Actvitatile desfasurate sunt urmatoarele: furnizarea de servicii medicale, cercetarea stiintifica medicala, invatamantul medical universitar si postuniversitar, coordonarea de programe nationale de sanatate, transplant de organe, terapii celulare, furnizarea de servicii stiintifice, valorificarea rezultatelor cercetarii si activitatilor medicale stiintifice si de invatamant.

 

In conformitate cu Hotararea de Guvern nr. 1396/2010, in Institut functioneaza, fara personalitate juridica, Centrul pentru Transplant Medular, Centrul pentru boli digestive si transplant hepatic, Centrul pentru uronefrologie si transplant renal.

 

In cursul anului 2011 au fost comasate cele 3 unităţi sanitare IBDTHF, ICUTRF şi ICF, iar preluarea efectivă a patrimoniului acestora reprezentând activul şi pasivul celor trei institute s-a realizat efectiv după finalul lunii martie 2011.

 

Institutul Clinic Fundeni are o mare adresabilitate, atât din perspectiva numărului mare de pacienţi trataţi, cât şi a patologiei căreia i se adresează.

Institutul beneficiaza de un numar de 1098 paturi si 24 de sectii cuprinzand specialitati medicale variate, iar numarul de pacienti internati in anul 2013 fiind de 65.125 pacienti, cu peste 3000 de pacienti mai mult decat numarul acestora in anul 2012.

 

Institutul Clinic Fundeni primeste pacienti nu doar din Bucuresti, in conditiile in care 69,66% dintre pacientii Institutului sunt pacienti din afara capitalei, iar aproximativ 30% din numarul total al pacientilor provine din mediul rural.

 

In anul 2013, Institutul a inregistrat 65.125 pacienti internati si 422.121 zile de spitalizare. Institutul Clinic Fundeni se adreseaza cazuisticii dificile cum sunt bolile si tulburarile sistemului hepato-biliar si ale pancreasului – inregistrand 16.669 cazuri reprezentand 25,72% cazuri din internari si insumand 99.052 zile de spitalizare; tulburari neoplazice – peste 20% din cazuri, insumand 69.856 zile de spitalizare; boli ale rinichiului si tractului urinar – inregistrand 11.159 de cazuri reprezentand 17,22% din cazuri si insumand 64.462 zile de spitalizare.

 

Institutul este recunoscut mai ales prin specializarea în domeniul transplantului de organe, in cursul anului 2013 inregistrand un numar de 366 de pacienti transplantiIn cadrul Institutului îşi desfăşoară activitatea un număr de 1.385 salariati, din care: 224 medici (16,17%), 23 alt personal medical superior (1,66%), 660 personal mediu sanitar (47,65%), 273 personal auxiliar (19,71%), 80 personal TESA (5,78%), 125 muncitori (9,03%).

 

Institutul Clinic Fundeni asigură ocrotirea sănătății populației prin acordarea asistenței medicale de specialitate, preventivă, a bolnavilor internați în unitatea cu paturi și a celor care se prezintă in ambulatoriul de specialitate.