Comunicat de Presa – Zilele Științifice ale Institutului Clinic Fundeni – 16-20 Decembrie 2024 – Moment aniversar al performanței în sănătatea românească – Institutul Clinic Fundeni, 65 de ani de excelență în medicină

București, 16 decembrie 2024

Comunicat de Presă

 

Zilele Științifice ale Institutului Clinic Fundeni – 16-20 Decembrie 2024

Moment aniversar al performanței în sănătatea românească

Institutul Clinic Fundeni, 65 de ani de excelență în medicină

 

Institutul Clinic Fundeni din București are onoarea să anunțe continuarea seriei manifestărilor științifice de excelență axate pe cercetare, inovare, digitalizare și progres în medicină printr-o nouă ediție a “Zilelor Științifice ale Institutului Clinic Fundeni”.

Deschiderea manifestărilor are loc astăzi, 16 decembrie, ora 16, în Amfiteatrul ”Ion Heliade Rădulescu” din cadrul  Bibliotecii Academiei Române, urmând ca până pe 20 decembrie să se deruleze, într-un cadru interactiv, în Amfiteatrul IC Fundeni “Thomas Starzl”, sesiuni științifice care vor reuni peste 500 de participanți (academicieni, cadre didactice universitare, cercetatori, medici primari, medici specialiști și medici rezidenți si nu in ultimul rand studenti).

Acest amplu eveniment marchează totodată și aniversarea a 65 de ani de la înființarea Institutului Clinic Fundeni, în contextul istoric în care Ministrul Sănătății și Prevederilor Sociale, Prof. Dr. Voinea Marinescu prin ”Ordinul nr.873 – 9 octombrie 1959” punea, în secolul trecut, piatra de temelie a ceea ce putem numi astăzi cea mai mare unitate medicală din România și unul dintre cele mai mari centre de servicii performante de sănătate din Europa.

Tradiție și performanță. Inovare și educație medicală continuă. Cercetare științifică și Excelență. Acestea sunt coordonatele esențiale pe care s-a construit și dezvoltat de-a lungul celor 65 de ani de existență activitatea Institutului Clinic Fundeni, care se impune în prezent ca un centru medical românesc de referință în țară și în Europa, un furnizor de îngrijiri medicale de înaltă calitate, dar și ca un puternic resort al cercetării științifice de excelență.

Acum, la ceas aniversar, ne aflăm într-un nou moment de referință pentru Institutul nostru, împletirea trecutului cu prezentul deschizându-ne astăzi perspectiva dezvoltării continue care să permită punerea tot mai mult în valoare a performerilor în sănătate de care se bucură acest mare centru clinic, universitar și de cercetare științifică, a cărui activitate integrată va fi relocată în următorii ani într-un ansamblu nou și dotat la standarde europene pentru a ne oferi tuturor, dar mai ales pacienților noștri, condiții de diagnostic și tratament superpozabile marilor centre occidentale prin care să reușim să ne aliniem dezvoltării accelerate pe care o cunoaște medicina actuală la nivel global a declarat managerul Institutul Clinic Fundeni din București, Prof. Univ. Dr. Anca Coliță.

Totodată, prof. univ. dr. Anca Coliță a ținut să precizeze: ”Fără suportul constant al colegilor, al colaboratorilor și al partenerilor noștri din mediul public și privat, dar mai ales fără comunicarea permanentă cu asociațiile de pacienți și cu reprezentanții de seamă ai mediului academic, politic și economic, nu am fi putut duce mai departe performanța de care se bucură astăzi  Institutul Clinic Fundeni și pe care ne dorim cu toții să o consolidăm pe plan național și internațional, motiv pentru care doresc să le mulțumesc tuturor actorilor implicați și, în mod special, întregii echipe a Institutului, care se poate defini ca o mare familie al cărei deziderat va fi întotdeauna acela de a dărui viață și de a duce mai departe idealurile de progres ale înaintașilor acestui centru medical de referință românesc”.

Trasând un arc peste timp, Institutul Clinic Fundeni din București s-a transformat și dezvoltat continuu, trecând de la unitatea medicală de interes republican, cum era definit la înființarea sa din 1 octombrie 1959, la statutul de Institut de Excelență, așa cum este cunoscut astăzi în sistemul sanitar românesc.

Dacă la momentul înființării sale, această unitate medicală de referință număra 526 de paturi și doar câteva specialități medicale (Radiologie, Chirurgie, Urologie, Pediatrie și Boli Interne) cărora li se adăuga și baza de cercetări clinice de fiziopatologie, astăzi  Institutul Clinic Fundeni are o capacitate de spitalizare de 1.158 de paturi de spitalizare continuă și de zi, 27 de secții și 10 specialități medicale complexe, 3 centre de transplant renal, hepatic și medular, 3 laboratoare, o unitate de transfuzie sanguină și o bancă de celule stem.

Mai mult, în ultimul deceniu, activitatea de cercetare științifică medicală a cunoscut o dezvoltare accentuată în IC Fundeni prin Centrul de Excelență în Medicina Translațională și prin Nucleele de cercetare ale tuturor specialităților medicale prezente în această reprezentativă unitate medicală românească.

Trebuie amintit că de-a lungul timpului, în IC Fundeni s-au efectuat multiple premiere naţionale legate de procedurile de transplant: primul transplant renal 1980 – premieră națională (donator în viață – mamă/fiu), prima recoltare multi-organ (rinichi plus ficat) de la donator în moarte cerebrală, conform legii transplantului, primele două transplanturi renale cu grefe de la donatori în moarte cerebrală, realizate cu succes în anul 1997, primul transplant renal la copil, cu grefă de la donator în moarte cerebrală realizat cu succes în anul 1999, primul transplant renal din România la receptor cu HIV realizat cu succes în anul 2022, transplant combinat de ficat și pancreas, transplant combinat de ficat și insule pancreatice, transplant de celule stem pentru afecțiuni ale ficatului, utilizarea filtrelor de hemoadsorbtie la pacientii cu pancreatita acuta severa, tehnici de bridging catre transplant hepatic a pacientilor cu insuficienta hepatica acuta, dintre care epurarea extracorporeala cuplata cu hemoadsorbtia, tehnici complexe de epurare extracorporeala, implementarea tehnicilor de extubare precoce si recuperare rapida in transplantul hepatic, transplant de celule stem hematopoietice pentru diferite boli hematologice, transplant de celule hematopoietice cu condiţionare redusă, dublu autotransplant, transplant de celule hematopoietice în tandem,  implementarea tratamentului cu terapii celulare CAR-T. In Radiologia Intervențională din Transplantul Hepatic au fost realizate in premiera nationala: trombo-aspirația și tromboliza în tromboza arterei hepatice post-transplant, stentarea și bilioplastia anastomozelor biliare posttransplant, stentarea stenozei de venă portă post-transplant hepatic. De asemenea s-a realizat stentarea venei mezenterice superioare si Radioembolizarea hepatică (SIRT) in premieră națională, ICF fiind cel mai mare centru național de proceduri radio-intervenționale hepato-bilio-pancreatice cu peste 300 de proceduri TACE și peste 500 de proceduri biliare anual.

Echipele medicale din ICF au contribuit la infiintarea programelor:

  • transplant hepatic la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” București, la Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Spiridon” Iași, la Spitalul Republican din Chisinau si la Cluj
  • transplant renal la Iași și Oradea
  • transplant medular de la Spitalul Coltea, Spitalul Universitar Bucuresti, Institutul Regional de oncologie Iasi

                 ICF prin sectia de Chirurgie II, asigura desfasurarea transplantului hepatic si a altor procedee de chirurgie HBP la copil in Romania prin protocoale de colaborare cu spitalul de copii “Grigore Alexandrescu” si cu Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „ Maria Sklodowska Curie” din Bucuresti.

         Astăzi, Institutul are una dintre cele mai mari adresabilități la nivel național, aici fiind internați anual peste 50.000 de pacienți în spitalizare continuă și aproximativ 80.000 în spitalizare de zi. Personalul medical de înaltă calitate profesională asigură servicii de sănătate populației la nivel național, cu o repartiție demografică din care reiese că din punct de vedere al domiciliului 70% dintre pacienți provin din alte județe și doar 30% din București, 66% dintre pacienți sunt din mediul urban și 34% din mediu rural, 53% sunt femei și 47% bărbați.

   Din punct de vedere al numărului de pacienți transplantați și al numărului de pacienți urmăriți pre și post-transplant statistica anului 2024 pentru perioada 01.01- 30.11 arată astfel:

 

Tip transplant /terapie celulara Nr. de pacienți transplantați/ terapie celulara

01.01-30.11.2024

Numar de consultatii pre- si post-transplant
Transplant renal 50 5859
Transplant hepatic 46 3395
Transplant medular  175
CAR-T 8  

 

     Puncte cheie în dezvoltarea continuă a IC Fundeni prin accesarea de finanțări nerambursabile – Repere în anul 2024:

         La momentul actual, Institutul Clinic Fundeni are treisprezece (13) proiecte în implementare, 4 în cadrul Programului Sănătate, 4 în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, 3 finanțate prin UEFISCDI si 2 proiecte HORIZON.

        

  • În luna mai a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul “Relocare dezvoltarea și construirea unui ansamblu medical Institutul Clinic Fundeni” finanțat prin intermediul Programului Sanătate.
  • În lunile mai și iunie, au fost semnate contractele pentru proiectele LIVE(RO)3 si ROCCAS3, reprezentând continuarea demersurilor de asigurare a cadrului metodologic, formării și registrelor naționale pentru derularea programelor naționale de screening hepatic si de cancer colorectal.
  • În cadrul proiectului “Reabilitare, extindere și modernizare ambulatoriu integrat IC Fundeni”, din cadrul PNRR, a fost demarată renovarea clădirii Betatron și a fost achiziționata aparatură performantă pentru toate cabinetele din ambulatoriul de specialitate, iar în cadrul proiectului Reducerea vulnerabilităților Institutului Clinic Fundeni prin investiții în echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale” din cadrul PNRR a fost demarată extinderea secției ATI III cu 10 paturi, dotarea laboratorului de microbiologie (funcțional in cadrul laboratorului de analize medicale I) și achiziționarea de echipamente performante pentru Stația de Sterilizare Centrală.
  • A fost operationalizat sistemul modular de containere de logistică medicală și au fost relocate 60 de paturi de spitalizare de zi în cadrul proiectului POIM “Gestionarea în timp util și eficient de către Institutul Clinic Fundeni a crizei sanitare COVID-19”.

Pentru mai multe informatii, contactati-ne la adresa secretariat@icfundeni.ro.

 

Comunicat de Presa – Zilele Științifice ale Institutului Clinic Fundeni – 16-20 Decembrie 2024 – Moment aniversar al performanței în sănătatea românească – Institutul Clinic Fundeni, 65 de ani de excelență în medicină