Comunicat de presă – I.C. Fundeni se alătură campaniei de prevenție a UMFCD–Asumă-ți să fii sănătos!

Campania de prevenție a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, denumită generic Asumă-ți să fii sănătos! va ajunge , pentru al treilea an consecutiv,  în stațiunile din sudul litoralului românesc, oferind turiștilor aflați în vacanță, în perioada 14-19 august , consultații medicale în specialitățile dermatologie, endocrinologie și pediatrie, context în care medici rezidenți din cadrul Secției de Pediatrie a Institutului Clinic Fundeni s-au alăturat acestui proiect de voluntariat.

Ne bucurăm și suntem mândri că o parte dintre medicii noștri rezidenți vor fi angrenați în următoarea perioadă în programul inedit de prevenție derulat la malul Mării Negre de către Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” și sunt convinsă că , prin abilitățile, pregătirea, și dăruirea lor, vor aduce un plus substanțial de valoare acestei a treia ediții a campaniei Asumă-ți să fii sănătos!- la debutul căreia țin să le urez tuturor celor implicați mult succes!” a declarat managerul I.C.Fundeni, Prof.Univ.Dr. Anca Coliță.

Campania de prevenție a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București -“Asumă-ți să fii sănătos! beneficiază , anul acesta,  de sprijinul Societății Române de Dermatologie, al Societății Române de Endocrinologie și al Societății Române de Pediatrie și se va derula în 5 stațiuni turistice aflate în sudul litoralului românesc : Costinești, Olimp, Neptun, Saturn și Mangalia.

Mai multe informații despre acest subiect puteți afla accesând următorul link:

https://umfcd.ro/comunicat-de-presa-campania-de-preventie-a-umfcd-asuma-ti-sa-fii-sanatos-litoral-2023/