La multi ani Elena!

Elena are miastenia gravis, diagnosticata cu numai cateva luni in urma.
Acum 3 luni se prezinta la spitalul din localitatea de langa satul ei pentru astenie si dificultati in vorbire si la inghitit. Ajunge la Bucuresti transferata in stare foarte grava, la neurologie, unde face stop respirator. Sunt anuntati colegii din terapie intensiva, care decid ca pacienta trebuie intubata si pusa pe aparatul de ventilatie mecanica. Diagnosticul imagistic: pneumotorax masiv cu colabarea completa a plamanului drept. Se dreneaza si aparent lucrurile merg inspre bine. Este detubata, ingrijita si tratata pentru criza miastenica. Din nefericire insa, raspunsul la terapie nu este cel asteptat. Urmeaza un nou episod de ventilatie mecanica, repeta pneumotoraxul, se repeta manevrele de drenaj pleural, bronhoscopie etc. Se incearca din nou desprinderea de aparatul de ventilatie mecanica, ventilatie non-invaziva cu masca CPAP, casca CPAP. Si multa fizio-kinetoterapie. O ajuta si patul special anti-escara si care efectueaza terapie percutionala (aflat in demo in sectie de muuuulta vreme). Se infecteaza pulmonar (are si toate motivele: imunodeprimata, in tratament cu cortizon, aflata pe suport ventilator si miastenica). I se face traheostomie percutanata. Scapa de episodul infectios pulmonar dar se colonizeaza si apoi se infecteaza cu bacterii multirezistente. Este tratata cu imunoglobuline, plasmafereza, antibiotice multiple, bronhoscopii, nursing specific. Trece printr-un soc septic, face infectie cu Clostridium difficile, se infecteaza urinar cu Candida. Este foarte slaba, desi ne-a speriat ce pofta de mancare are…
Astazi implineste 30 ani. Si 90 de zile cu noi in sectia ATI 3. Sta in fotoliu, respira deconectata de aparatul de ventilatie (care e insa pe-aproape pentru ca oboseste seara si trebuie asistata de aparat cand doarme). Nu poate sta singura la marginea patului, si va trebui sa invete din nou sa mearga.
Dar astazi este ziua ei si a primit tort cu artificii si lumanarile in care a suflat, cadouri si flori. De la noi toti, doctori, asistenti, infirmiere, cu speranta ca dorinta SECRETA pe care si-a pus-o sa I se indeplineasca.
La multi ani, Elena!

 

[FMP width=”640″ height=”360″]http://icfundeni.ro/wp-content/uploads/2015/02/La-multi-ani-Elena.mp4[/FMP]